vineri, 22 ianuarie 2010

Unholy rise...

Se intampla. Aerul se strange in jurul meu, prins intr-o respiratie... O respiratie atat de cunoscuta, de moale si confortabila... Se topesc turturii de gheata, si picaturi asemeni plumbului imi gauresc pielea. Ma vars pe asfalt, dar nu va dura mult. Dupa ce trupul imi va muri, voi fi invincibila.

N-am vazut niciodata ninsoare mai trista ca in perioada asta. Nici macar copiii nu se mai bucura de ea. Nimeni nu prinde fulgi pe limba si nimeni nu are genele incarcate. Ce sens mai are sa plang acum, cand toata lumea plange?

Dar nu va dura mult... Si apoi...


2 comentarii:

  1. Black Bitch,
    vei fi totdeauna invincibilă. Dacă vei plânge vreodată - şi eu sper că nu ! -, lacrimile tale se vor transforma în porumbei sălbatici care ţi se vor aşeza pe umeri şi te vor întreba încotro s-o apuce ca să ajungă în Antarctica...

    RăspundețiȘtergere
  2. Serban Tomsa: Plang cu tot felul de cuvinte, plang in special aici, dar daca reusesc sa par totusi invincibila, inseamna ca sunt mai bine decat credeam...

    RăspundețiȘtergere