Si daca esti singur, inseamna ca esti defect?
Gandurile mele razbat furioase prin spatiu, cauta un centru de greutate pe care sa si-l asume si un ochi in care sa se faca nevazute, impreuna cu planuri malefice. Gandurile mele sunt sinistre... Te cauta discret, dar nu o sa te strige niciodata, caci sunt origolioase si spera ca tu vei fi acela care isi va pleca primul capul...
De ce cred oare ca a simti e o slabiciune? De ce imi trebuie o identitate intunecata ca sa imi pot recunoste propriul interior? Unde mai exact m-am pierdut? M-as intoarce, as analiza, as incerca. Undeva, ceva sigur s-a fisurat. Constientizarea vine doar acum, cand am dat de tine si am intrat in jocul asta al indiferentei aparente, dandu-mi seama ca in ceea ce ma priveste nici nu putea fi altfel, caci doar masca indiferentei o mai pot afisa. Doar datorita acesteia mai pot tine capul sus. Nu stiu exact ce ma doare: faptul ca am o slabiciune sau simtirea in sine?
Ce anume s-a desprins din mine si m-a lasat atat de goala incat nu mai pot iesi in lume fara machiajul omului nepasator? Si de ce expeditiile tale sunt atat de scurte? Nu esti partenerul de joc potrivit... Nu, tu esti exact ca mine. Joci incet si prudent, dar oare pe tine te doare la fel de mult cum ma doare pe mine?
Scuza-ti nota poate prea personala a post-ului... Dar daca nu aici, atunci unde?
A fi singur nu înseamnă că eşti defect... Nu spunea Sartre că nefericirea oamenilor provine din faptul că nu pot trăi singuri ?
RăspundețiȘtergereVei găsi undeva, în trecut sau în prezent, un obiect sau o fiinţă ignorată, în care se află toată lumina care îţi va însenina cerurile...