vineri, 28 august 2009

Fara sens sau subiect concret

Ascunde-te, doamna mea!
Imbraca-te in toamna,
Iubirea mea cocheta,
Caci tu esti o doamna
Cu zambetul defect.
Dar chipul ti-e perfect,
Cu o alura stramba,
Caci tu esti o doamna,
Plangi si tot esti mandra.
Imbraca-te-n poveste,
In mireasa zilei de mai!
Caci tu, ca o doamna
Zbor in vant tot n-ai.
Vei galopa-n fiinta....
Imbraca-te-n murmur!
Caci tu, ca o doamna
Nici un ochi nu tulburi.
Neclintita ca un stalp,
Imbraca-te-n cadere!
Caci tu, ca o fiinta moarta
Vei cadea, la prima durere.

Traiesc straina de toate si m-am obijnuit asa. Cand cuvintele se incapataneaza sa descrie drame, eu incerc sa zambesc. Caut o oglinda, sa vad cam cat de fericita par. Trebuie sa fie totul ca la carte , ca sa nu fiu intrebata niciodata “Ce-i cu tine?”. Mi-e teama ca as ceda. As rostogoli durerea mea pe o strada intunecata si rece. Dar nu e o durere facuta sa fie inteleasa, asa ca ar fi calcata, plouata, agatata de tocuri de 7 cm si folosita la stersul pantofilor scumpi. Mai bine tin totul strans si privesc din coltul meu, fara sa inteleg nimic si interpretand nimicul. Nu-mi plac oamenii care ajung la mine.
Mai sunt expeditori nebuni atrasi de ceva ce mie nu mi-e dat sa inteleg, care se incapataneaza si inainteaza prin desert. Tot au impresia ca ajung la oaza, dar, desigur, sunt doar miraje. Caci eu dau putin, cand vreau, si cer mult, cand am nevoie. Dar cei carora le simt chemarea ma fac irascibila. Nu vreau aproprieri, caci ele vor cere altele si in cele din urma voi deveni dependenta de oameni, simtindu-ma pierduta fara un glas care sa il ingane pe al meu.


Deocamdata gasesc cate ceva in liniste si e mai mereu liniste. Inseamna ca sunt inca ancorata de mine, si aceea din liniste sunt eu cu adevarat. Nu vreau ploaie in desertul meu. Caci asta va duce la o schimbare, schimbarea va cere un nou plan de abordare a trairilor si trairii, iar eu sunt inflexibila prin definitie.


Am nevoie de o cauza. Ca sa nu ma mai gandesc la scopul existentei trebuie sa-mi fixez un scop al vietii. Ceva legat strict de viata comuna a oamenilor, de universul pe care il acceptam cu totii, universul de afara. Trebuie sa ma gandesc la un viitor pentru care sa lupt. Si obosita de efortul acesta, sa nu mai dau ochii cu cea din liniste.

14 comentarii:

  1. eu cred ca schimbarile uneori sunt necesare ...dependenta de oameni nu face de fiecare data rau (bineinteles in nu vorbesc de un grad ridicat de dependenta) ... dar e frumos sa stii ca cuiva ii pasa de tine ... daca nu gaseste drumul spre inimioara ta, se da batut ... Si in general fugim de singuratate ... nu incarcam sa facem din asta un scop ;p

    RăspundețiȘtergere
  2. Cand vorbim despre dependenta, vorbim de grade ridicate. Si nu cred ca oamenii fug de singuratate. Doar ca cei mai multi se plictisesc cu ea.

    RăspundețiȘtergere
  3. Uite, draga mea, cu riscul sa nu-ti placa de mine, am ajuns la tine, caci mi-a placut felul in care abordezi anumite situatii, pe care si eu le gandesc tot asa. Promit sa nu te mai deranjez!! dar ma inscriu aici, pentru a te citi eu pe tine, in tacere, din cand in cand!!
    Cu drag, Cristiana

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte interesant, original şi inteligent... Ceea ce scrieţi are o tensiune existenţială neobişnuită, pe care o resimt ca pe nişte pumni în plexul solar...Este o sinceritate dură, benefică în plan artistic, deşi probabil că nu asta urmăriţi...
    Ideal ar fi să nu urmărim nimic. Flaubert voia să scrie un roman care să aibă ca temă "nimicul"...

    RăspundețiȘtergere
  5. Cristina: Ma simt flatata... Dar, totusi, sper ca nu am lasat impresia de ganditor preocupat de structurile metafizicii. Eu sunt eu, si de multe ori scriu inainte sa gandesc.
    Multumesc mult!

    Serban Tomsa: Multunesc! Comentariul ma depaseste putin, ce-i drept... Cat despre "nimic", pe mine ma fascineaza, dar nu vreau sa-l analizez, pentru ca atunci nu ar mai fi "nimic".

    RăspundețiȘtergere
  6. Draga mea, stai linistita, preocuparile mele merg pe planuri foarte variate, chiar daca metafizica (hai s-o numesc si eu asa!!) chiar face parte din viata mea. Modul in care gandeste un om ma preocupa, ma preocupa modul de gandire realist, curat, pozitiv. Si nu neaparat oamenii care sunt astfel fac parte exclusiv din viata mea, ci toti cei care doresc sa mearga pe linia pozitivarii trairilor lor. Efortul de a face ceva este mai important - cred eu - decat a crede ca deja am ajuns acolo. Caci mie imi este clar ca nu avem puterea sa ajungem aici, la o astfel de performanta totala!! Dar din partea mea, fiecare are dreptul sa creada orice, in orice moment al vietii sale!..
    Toate cele bune!!

    RăspundețiȘtergere
  7. Îmi dau seama că gândiţi totul pe cont propriu şi asta generează o anumită poezie. Îmi place această atitudine. Mă bucur că şi Cristiana este interesată de ceea ce faceţi. Vom ţine legătura.

    RăspundețiȘtergere
  8. Am vrut să spun : " şi asta generează o poezie inconfundabilă."

    RăspundețiȘtergere
  9. well existenta e pointless, right? :) asa ca singurul mod de'a uita asta e sa ne concentram toata atentia pe lucruri mici, concrete, apropiate. i agree.

    RăspundețiȘtergere
  10. servus...
    frumos spus... dar gîndul toamnei... nu este prea... curînd oare? Chiar dacă...
    toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  11. pot interpreta cuvantul "ciudati" ca "cei care nu v-ati conformat"?
    si imi era adresat in special mie?

    RăspundețiȘtergere
  12. ;)nu. era despre "cei carora le simt chemarea" sau mai degraba despre "cei care ajung la mine".

    nice post, a propos.

    RăspundețiȘtergere
  13. Thanks! Desi inca cred ca e cel mai confuz post al meu... Well...

    RăspundețiȘtergere