Fara sens sau subiect concret

Ascunde-te, doamna mea!

Imbraca-te in toamna,

Iubirea mea cocheta,

Caci tu esti o doamna

Cu zambetul defect.

Dar chipul ti-e perfect,

Cu o alura stramba,

Caci tu esti o doamna,

Plangi si tot esti mandra.

Imbraca-te-n poveste,

In mireasa zilei de mai!

Caci tu, ca o doamna

Zbor in vant tot n-ai.

Vei galopa-n fiinta....

Imbraca-te-n murmur!

Caci tu, ca o doamna

Nici un ochi nu tulburi.

Neclintita ca un stalp,

Imbraca-te-n cadere!

Caci tu, ca o fiinta moarta

Vei cadea, la prima durere.

Traiesc straina de toate si m-am obijnuit asa. Cand cuvintele se incapataneaza sa descrie drame, eu incerc sa zambesc. Caut o oglinda, sa vad cam cat de fericita par. Trebuie sa fie totul ca la carte , ca sa nu fiu intrebata niciodata “Ce-i cu tine?”. Mi-e teama ca as ceda. As rostogoli durerea mea pe o strada intunecata si rece. Dar nu e o durere facuta sa fie inteleasa, asa ca ar fi calcata, plouata, agatata de tocuri de 7 cm si folosita la stersul pantofilor scumpi. Mai bine tin totul strans si privesc din coltul meu, fara sa inteleg nimic si interpretand nimicul. Nu-mi plac oamenii care ajung la mine.
Mai sunt expeditori nebuni atrasi de ceva ce mie nu mi-e dat sa inteleg, care se incapataneaza si inainteaza prin desert. Tot au impresia ca ajung la oaza, dar, desigur, sunt doar miraje. Caci eu dau putin, cand vreau, si cer mult, cand am nevoie. Dar cei carora le simt chemarea ma fac irascibila. Nu vreau aproprieri, caci ele vor cere altele si in cele din urma voi deveni dependenta de oameni, simtindu-ma pierduta fara un glas care sa il ingane pe al meu.

Deocamdata gasesc cate ceva in liniste si e mai mereu liniste. Inseamna ca sunt inca ancorata de mine, si aceea din liniste sunt eu cu adevarat. Nu vreau ploaie in desertul meu. Caci asta va duce la o schimbare, schimbarea va cere un nou plan de abordare a trairilor si trairii, iar eu sunt inflexibila prin definitie.

Am nevoie de o cauza. Ca sa nu ma mai gandesc la scopul existentei trebuie sa-mi fixez un scop al vietii. Ceva legat strict de viata comuna a oamenilor, de universul pe care il acceptam cu totii, universul de afara. Trebuie sa ma gandesc la un viitor pentru care sa lupt. Si obosita de efortul acesta, sa nu mai dau ochii cu cea din liniste.