Vis cu maci... defapt nu

Acum stiu ce-mi doresc! Poate "a dori" nu e potrivit contextului, pentru ca nu e vorba de o acadea. Dar oricum stiu ce mi-ar placea...
Iubire neconditionata... Un mic suflet pentru care sa fiu soare chiar si atunci cand ma inec in negura (nu stiu sa inot). O fiinta cu o atingere usoara care sa nu trezeasca nimic in maruntaiele mele ruginite, ci sa imi atinga mintea si sa o incarce cu sens. Cineva care sa ma duca acasa noaptea, cand eu desenez contexte in lumina felinarelor, fara sa astepte un sarut in fata portii. O haina ce imi incalzeste mainile inghetate si buze subtiri care sa-mi sarute nevinovat nasul rosu. Vreau zambete cand sunt fericita! Vreau zambete cand sunt trista! Vreau un suras discret cand incerc sa prind scantei in poze! Si peste toate, vreau o imbratisare scurta si calda, care sa spuna simplu: "Imi pasa! Imi pasa atat de mult de tine..."
Banuiesc ca e vorba de grija... Sau tot de frica de asteptarile celorlalti, de responsabilitate pana la urma.

Si in timp ce ma gandesc la toate astea, mama ma intreaba ce vreau sa mananc, cu aceeasi rabdare neclintita si intelegere mult prea profunda. O privesc... Ma citeste. Si ma accepta asa. Singura care poate. Singura care stie...