marți, 22 iunie 2010

Poveste de vant 3

Lumina alba de dimineata... Prea multa realitate si claritate...
Razele unui soare meschin faceau privirile sa fixeze asfaltul. Pasii erau tarati. Pe strazi se plimbau siluete defecte si curate, oameni proaspat spalati pe dinti, ganduri frumos ambalate si intentii inca retinute. Spre seara, toate se vor prabusii in haos.

Intra intr-o cabina telefonica ruginita. Luminia intepatoare era filtrata de murdaria de pe geamuri, dand interiorului acel aer de confort mizerabil. Forma un numar.
-Alo?
Era o voce de femeie. Moale si inceata... Probabil avea cam 50 de ani. Si o boala grea. Purta in voce o oboseala interioara, un suflu cutremurator al organelor care tipau dupa functionalitate, dupa o soarta mai buna.
-E cineva acolo?
Intrebarea purta o nota de disperare. Asteptase ca telefonul sa sune. Cineva care sa se intereseze de soarta ei... Poate avea copii si spera ca ei sa observe printre cantecele vietii actuale faptul ca mama lor moare. Sau poate ar fi vrut o ultima conversatie cu colega din liceu, cu fostul sot, cu oameni care trecusera prin viata ei si nu lasasera date personale la iesire. Oameni care nu aveau sa simta momentul stingerii ei, nici n-au sa observe cum, in amintiriile lor, imaginea ei devenea alb-negru.
-E cumva o gluma?
Acum probabil realiza ca pierduse in van secunde pretioase, dar frustrarea se intindea dincolo de acel apel telefonic, caci toate secundele ii pareau pierdute, intr-o casa ce mirosea a pisici si in care nu mai veneau nepotii. Cum de nimerise intr-o asemenea durere?

Puse telefonul in furca si incepu sa se gandeasca la un nou numar. Loteria propriului suflet... Jocul propriului destin...
-Da?
Era tot o femeie. Insa mai tanara, mai grabita si mai rece. Era si ea ingrijorata, probabil din cauza facturilor, cumparaturilor, locului de munca.
Se intreba daca avea picioare lungi... Daca pasea cu eleganta... Parea tanara si educata, dar avea oare finete innascuta? Avea o miscare fluida a corpului? Stia sa zboare?
-Te distrezi?
Avea o voce taioasa ce se potrivea cu dimineata aceea. Probabil ca era un om curat, ce tocmai facuse dusul de dimineata, isi bause cafeaua, si purta haine calcate. Era proaspata si rece intr-o dimineata sticloasa.

Astepta sa inchida ea, ceea ce nu dura prea mult. Apoi mai forma un numar fara sa stea sa se gandeasca.
-Da?
Din nou o femeie. Inchise inainte ca ea sa mai apuce sa spuna ceva.
Iesi din cabina si isi aprinse o tigara. Lumina isi mai pierduse din raceala. Simtea chiar si o adiere usoara.
Ce lume...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu