De ce Bacovia?

Pentru ca Bacovia era mov si singur, in liniste, in tacere.

Pentru ca din durere se naste o poezie schioapa, din fericire -una oarba, si numai din tacere, tacerea aceea de surdina, veche, din care nu pricepi nimic si care parca te ingrijoreaza, doar din ea se naste poezie desavarsita.

Pentru ca numai atunci vezi lumea asa cum e, cand tace si nu te ispiteste cu vanturi si maree. Cand simti sangele misunand in vene, iar inima batand inutil secundele unui infinit. Nu o auzi, o simti... Astfel ca tacerea devine ca diamantul si nu poate fi distrusa decat de una si mai adanca.

Pentru ca doar pe Bacovia il apasa mizantropia si nepasarea cu iz romantic. Nu romantic gen trandafir, ci mai degraba romantic gen cafea sau iarba.

Pentru ca doar Bacovia face violetul credibil in amurg, cand noi vedem doar flacari, departe de cele ale pasarii pheonix...

Pentru ca poate dupa moarte e plumb. Poate dupa moarte e frig... Poate in viata e plumb si e frig, si cate un univers pentru fiecare, un cavou pentru o moarte trista, in singuratate...

Pentru ca lumina de dimineata imbraca in alb static micul dejun si numai daca flamanzesti mai poti crede ca painea e trupul lui Iisus.

Pentru ca m-a chemat suav in rime cu ecou, si a rupt petale cantand ceva despre o nuca si un nuc ce se iubeau prin radacini, sub un cer, desigur, violet. Eu, totusi, n-am venit...

Pentru ca ma regasesc chinuitor de mult in cuvintele lui, cuvinte straine, mai mult decat m-as putea regasi in orice incercare proprie de a pata vreo hartie cu un gand.

Pentru ca "Daca nu-i/ Cu cine vorbi/ Se scrie". Pentru ca scriu.

Ego

George Bacovia

Tot mai tacut si singur

In lumea mea pustie

Si tot mai mult m-apasa

O grea mizantropie.

Din tot ce scriu, iubito

Reiese-atat de bine

Aceeasi nepasare

De oameni, si de tine.