Post de septembrie

Suflete plimba chipuri. De ceara, cu guri ce se scurg topite. O lume prinsa-n toate culorile e o lume gri.

Nu e toamna promisa, toamna amintirilor si cugetarilor. Nici o umbrela purtata de vant. Fara viori. Peisajul poate fi frumos, dar nu inspira, caci e batran. Ii simt suflul greu, in timp agata timpul. Plange cand noi ne ascundem in fulare, cand ne vede aplecandu-ne sub greutati imaginare, cand ajungem mai alungiti si mai ai pamantului decat propriile noastre umbre. Pleaca odata, strici decorul!
Dar eu macar ma bucur de vant. Nu rafale de furtuna. Vant. Ma invelesc in el si il las sa imi umfle visuri. Il respir si-l simt alergand cu viata prin vene. Imi iese prin fiecare por, iar eu sunt una cu el. Cateva secunde... Doar cateva. Tot ceea ce primiti voi e la mana a doua! A fost inspirat, expirat, imbratisat si purtat de mine. Puteti sa radeti, dar nu sunteti fiinte cu creiere oxigenate.


M-am linistit. Privesc cuminte si invat. Nu am gasit scopuri, dar mi-am facut un scop din ale cauta. E obositor si cam nesatisfacator. Astept momentul cand o sa-mi iasa aburi din gura. Sa vada toti cat sunt de vie. Sa vad, oare sunt vie?

Nervi de toamnă
George Bacovia

E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.